Ford Home
Ford Mondeo - varianta în 5 uşi
Frumuseţea are ceva de spus
Din orice unghi, profilul stilat, dinamic şi sportiv al Mondeo indică designul îmbunătăţit atât la exterior, cât şi la interior. În interior, vei aprecia imediat nivelul premium de confort şi numeroasele tehnologii construite în jurul şoferului. Mai puţin vizibile cu ochiul liber, însă la fel de importante, motoarele performante oferă un consum redus de combustibil şi emisii scăzute de CO2. Acestea completează designul sofisticat al Mondeo şi tehnologia inteligentă, asigurând o experienţă îmbunătăţită pe timpul deplasărilor.

Dat fiind faptul că aceasta este o prezentare generală a Ford Mondeo, unele dintre dotările menţionate pot fi opţiuni standard pentru întreaga gamă, în timp ce altele pot fi dotări opţionale sau pot fi disponibile numai pentru anumite modele. Te rugăm să consulţi ghidul de produs sau sa contactezi cel mai apropiat dealer autorizat Ford.

Design kinetic Ford
Designul elegant şi dinamic este expresia filosofiei noastre de „energie în mişcare”.
Tehnologie inovatoare a motorului
Motorul EcoBoost oferă cuplu şi putere mai mari, precum şi consum de combustibil şi emisii de CO2 mai reduse.
Transmisie PowerShift
Mondeo este prevăzut cu transmisia automată avansată PowerShift, cu şase trepte de viteză şi ambreiaj dublu - condusul devenind mai uşor, mai eficient din punct de vedere al consumului de carburant şi, pur şi simplu, mai distractiv.
Sistem Inteligent de Protecţie (IPS)
Sistemul Inteligent de Protecţie avansat utilizează o gamă de tehnologii sofisticate care îţi asigură siguranţa, inclusiv o celulă de protecţie din oţel de înaltă rezistenţă.
Dinamica
Suspensiile de înaltă tehnologie oferă o dinamică superioară a condusului şi un răspuns rapid în viraje.
Dotări de siguranţă
Tehnologii concepute pentru a transforma condusul într-o experienţă mai uşoară şi mai sigură, indiferent de condiţii.
Tehnologie inteligentă
Tehnologia inovatoare îţi asigură tipul de control, măsurile de siguranţă sporită şi confortul pur care sunt, de obicei, rezervate unor autovehicule mult mai puţin accesibile.
Mod Eco
Evaluează în mod continuu efectul stilului personal de condus asupra consumului de combustibil – inclusiv viteza, schimbarea treptelor de viteză şi nivelurile de anticipare, plus raportul personal de deplasări pe distanţe scurte. Un software inteligent oferă apoi recomandări utile privind atingerea unei economii de combustibil îmbunătăţite în funcţie de stilul tău de conducere.
Finisaje de calitate
Detaliile meticulos realizate şi materialele de înaltă calitate creează un mediu premium în întregul habitaclu, cu finisaje superioare, cum ar fi scaunele îmbrăcate în piele Windsor, în trei variante de culoare, cu niveluri superioare ale ornamentelor.
Tehnologie de iluminare cu leduri
Utilizată pentru a crea un efect impresionant atât la interior cât şi la exterior, aceasta este tehnologia de iluminare cu cel mai ridicat nivel de atractivitate.
Sistem de sunet Ford Premium
Bucură-te de cele mai înalte performanţe audio, beneficiind de un amplificator cu 8 canale şi difuzoare de calitate superioară.
Sistem de navigaţie CD-SD PLUS cu ecran tactil
O adevărată bijuterie pe consola centrală, acest sistem este o inovaţie de ultimă oră în domeniul sistemelor de navigaţie, conectivităţii, confortului şi accesibilităţii tipice ecranului tactil.  Fiind un sistem integrat, acesta răspunde la viteza în timp real de pe şosea şi la condiţiile de trafic actuale, pentru a oferi informaţii mai precise despre orele de sosire şi deplasare.
Design kinetic Ford
Filosofia în plină evoluţie a designului kinetic Ford este evidentă din momentul în care vezi Mondeo. Dispunând deja de un stil dinamic, noile sale linii fluide creează o notă şi mai sofisticată de mişcare.
Design exterior
Restilizat cu grijă, profilul marcant al Mondeo este mai dinamic şi are un aer mai atletic, fiind în acelaşi timp echilibrat şi rafinat. De la grila frontală redimensionată la luminile de zi cu leduri şi ornamentele cromate, accentele de design ce pot fi întâlnite peste tot creează un aer de sofisticare rafinată.
Design interior
Interiorul reproiectat cu minuţiozitate include o consolă centrală caracterizată prin linii curbe graţioase şi materiale de calitate superioară, incluzând noile materiale textile şi tapiţeriile atent selectate. Ornamentele integrate perfect creează o senzaţie armonioasă de unitate a designului, în timp ce aerul modern este accentuat cu ajutorul iluminatului interior cu leduri, oferit ca dotare opţională.
Transmisie PowerShift
Ford Powershift oferă o experienţă premium pentru entuziaştii condusului. Prevăzut cu o nouă transmisie automată de ultimă generaţie, cu şase trepte de viteză şi dublu ambreiaj, acest sistem selectează în mod inteligent următorul pinion exact la momentul potrivit, asigurând o schimbare extrem de rapidă a treptelor de viteză, fără întreruperi ale fluxului de putere.

De asemenea, te vei bucura de o economie superioară de combustibil în comparaţie cu o cutie de viteze automată convenţională. Pe lângă eficienţa maximă în ceea ce priveşte consumul de combustibil, Ford PowerShift dispune de un mod sport, care îţi permite să schimbi vitezele prin manevrarea schimbătorului de viteze, însă fără a fi nevoie să apeşi pedala de ambreiaj.
Motoarele Ford EcoBoost
Poţi selecta, pentru Mondeo, noua generaţie de motoare pe benzină EcoBoost cu turbocompresor, de înaltă eficienţă, în versiunile de 1,6 l sau 2,0 l. Ambele versiuni de motoare asigură performanţe sporite cu 20%, cu un cuplu mai mare pentru toate turaţiile motorului, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2 şi consumul de combustibil cu până la 20%.

Noul motor pe benzină EcoBoost de 1,6 l cu 120 CP generează un nivel de emisii de CO2 de numai 158 g/km. Injecţia directă, sincronizarea variabilă a supapelor şi tehnologia cu turbocompresor oferă performanţele specifice unui motor de mai mare capacitate, împreună cu beneficiile unui consum redus de combustibil şi emisii scăzute de CO2 specifice unui motor mai mic. Motorul EcoBoost de 2,0 l cu performanţe superioare generează fie 115 CP, fie 203 CP, cu un consum de combustibil de doar 7,7 l/100 km (mixt). Fără niciun compromis în materie de bună dispoziţie la volan, noul, şi mai puternicul motor de 203 CP are un nivel al emisiilor de CO2 de numai 179 g/km.
Tehnologie diesel Ford Duratorq
Motoarele noastre diesel utilizează cele mai avansate tehnologii, pentru a combina performanţele cu economia remarcabilă de combustibil şi emisiile reduse de CO2. Puterea suplimentară astfel asigurată conduce la cifre impresionant de mici privind consumul de combustibil, de 6,0 l/100 km (mixt), şi la emisii de CO2 de doar 159 g/km.

Motorul pe motorină Duratorq TDCi de 2,0 l, cu 163 CP, care a fost îmbunătăţit semnificativ, asigură performanţe echilibrate cu eficienţa şi fiabilitatea, cu emisii de doar 139 g/km în varianta cu transmisie manuală. Fiind echipat cu transmisia automată inovatoare PowerShift, cu şase trepte de viteză şi dublu ambreiaj, nivelul emisiilor de CO2 este de numai 149 g/km, valoare ce reprezintă o îmbunătăţire de până la 10% în comparaţie cu transmisia automată convenţională.
Sistem de sunet Ford Premium
Cu difuzoarele alimentate de un amplificator de 265 W, te vei bucura de o reproducere optimă a sunetului, bogată şi clară chiar şi la volum redus. Opţiunile de conectivitate sunt complete, datorită mufelor pentru USB, playere MP3 şi iPod®. (Opţiune disponibilă doar pentru sistemele audio Sony şi sistemul de navigaţie CD-SD PLUS)
Design interior
Noua consolă interioară, minuţios proiectată, prezintă linii arcuite graţioase şi materiale superioare, integrându-se perfect în habitaclul cu finisaje de înaltă calitate. Tapiţeria atent selectată pentru întreaga gamă asigură o senzaţie suplimentară de lux, în timp ce noul iluminat interior cu leduri conferă o atmosferă modernă şi rafinată. Toate acestea sunt completate de gama de sisteme audio şi de navigaţie de ultimă generaţie.
Lămpi spate cu LED
Tehnologia iluminatului la cel mai ridicat nivel de atractivitate. Lămpile cu leduri, strălucitoare şi durabile, îmbunătăţesc vizibilitatea şi conferă un aspect atrăgător pe timp de noapte. (Standard)
Parbriz izolat fonic
Între cele două straturi de sticlă ale parbrizului este amplasat un tip special de vinil, proiectat pentru a izola fonic, reducând semnificativ  nivelurile de zgomot. Un interior mai silenţios asigură un plus de claritate conversaţiilor, melodiilor sau momentelor în care doreşti să te concentrezi asupra unei anumite probleme.
Capac al spaţiului de depozitare cu funcţie de retragere automată
Un capac uşor de utilizat pentru bagajele tale pentru a menţine spaţiul de încărcare ascuns vederii şi protejat de razele solare în timpul zilelor caniculare.
Încuietori electrice pentru protecţia copiilor
Această caracteristică inovatoare îmbunătăţeşte siguranţa întregii familii. Printr-un clic de buton, poţi asigura siguranţa celor mai importanţi pasageri, de pe scaunele din spate, împiedicându-i să deschidă portierele din interior.
Dispozitiv ajustabil de limitare a vitezei
Acest nou sistem este integrat în tempomat, funcţionând într-o manieră simplă pentru a menţine viteza vehiculului tău între valorile limită. Un comutator amplasat ergonomic pe volan îţi permite să ajustezi limita de viteză superioară (între 30 şi 180 km/h). Dacă viteza deviază de la aceste valori, sistemul de management al motorului intervine pentru a readuce viteza la valoarea limită setată.
Sistem de alimentare Ford Easy Fuel
Adesea, oamenii alimentează din greşeală cu motorină rezervorul lor cu benzină sau viceversa, situaţie care conduce adesea la reparaţii costisitoare.  Ford Easy Fuel este un sistem de alimentare fără buşon, cu obturator împotriva alimentării greşite, care poate deosebi duzele pompelor folosite pentru benzină de ale celor pentru motorină. Astfel, nu vei alimenta niciodată greşit.
Consolă superioară
Noua consolă centrală superioară, cu comutatoare şi iluminare ambientală integrată, accentuează aerul contemporan şi bine marcat al habitaclului. În plus, aceasta reprezintă locul ideal în care îţi poţi depozita ochelarii de soare.
Lumini de zi cu leduri
Asigurând un nivel sporit de vizibilitate celorlalţi participanţi la trafic, noile lumini de zi cu leduri sunt tipice pentru atenţia la detaliu ce poate fi regăsită în întregul Mondeo. Acest detaliu de design elegant este şi mai eficient din punct de vedere energetic decât varianta cu faruri pentru fază scurtă, datorită utilizării celor mai noi tehnologii LED.
Sistem de navigaţie CD-SD PLUS cu ecran tactil
O adevărată bijuterie pe consola centrală, acest sistem este o inovaţie de ultimă oră în domeniul sistemelor de navigaţie, conectivităţii, confortului şi accesibilităţii tipice ecranului tactil.  Fiind un sistem integrat, acesta răspunde la viteza în timp real de pe şosea şi condiţiile de trafic curente, pentru a oferi informaţii mai precise despre orele de sosire şi deplasare.
Jante de 19”, din aliaj, cu suspensii performante
Jantele de 19" din aliaj reprezintă o dotare opţională oportună, cu un impact vizual uimitor pentru noul tău Mondeo. Împreună cu suspensiile performante ce asigură o senzaţie de stabilitate şi manevrabilitate sporită, acestea îţi vor pune sângele în mişcare.
Tehnologii Ford ECOnetic
Încercăm întotdeauna să îmbunătăţim ceea ce facem şi modul în care o facem. Gestionarea provocărilor impuse de schimbările climatice transformă inovaţiile în punctul central al activităţilor noastre. Iată motivul pentru care gama noastră extrem de avansată de autovehicule este proiectată pentru a asigura un consum redus de combustibil şi un impact minim asupra mediului înconjurător.
Motoarele Ford EcoBoost
Poţi selecta, pentru Mondeo, noua generaţie de motoare pe benzină EcoBoost cu turbocompresor, de înaltă eficienţă, în versiunile de 1,6 l sau 2,0 l. Ambele versiuni de motoare asigură performanţe sporite cu 20%, cu un cuplu mai mare pentru toate turaţiile motorului, reducând în acelaşi timp emisiile de CO2 şi consumul de combustibil cu până la 20%.

Noul motor pe benzină EcoBoost de 1,6 l cu 120 CP generează un nivel de emisii de CO2 de numai 158 g/km. Injecţia directă, sincronizarea variabilă a supapelor şi tehnologia cu turbocompresor oferă performanţele specifice unui motor de mai mare capacitate, împreună cu beneficiile unui consum redus de combustibil şi emisii scăzute de CO2 specifice unui motor mai mic. Motorul EcoBoost de 2,0 l cu performanţe superioare generează fie 115 CP, fie 203 CP, cu un consum de combustibil de doar 7,7 l/100 km (mixt). Fără niciun compromis în materie de bună dispoziţie la volan, noul, şi mai puternicul motor de 203 CP are un nivel al emisiilor de CO2 de numai 179 g/km.
Motoare Duratorq TDCi avansate
Proiectat pentru a asigura performanţe superioare şi un cost redus de întreţinere, noul motor Duratorq TDCi de 2,0 l, cu 163 CP, cu transmisie manuală cu şase trepte de viteză, garantează o economie impresionantă de combustibil - consum de numai 5,3 l/100 km - şi emisii de CO2 reduse, de doar 139 g/km. Noul motor de 1,6 l Duratorq TDCi, planificat pentru începutul anului 2011, dispune de caracteristici ecologice şi mai impresionante.

Noul motor Duratorq TDCi de 2,2 l a fost reproiectat pentru a asigura o creștere a puterii cu 12%, până la 200 CP, acesta fiind astfel cel mai puternic motor Duratorq de până acum.  Puterea suplimentară asigurată cu acest grad de rafinament conduce la cifre impresionant de mici privind consumul de combustibil, de 6,0 l/100 km, şi emisiile de CO2 de doar 159 g/km.

În plus, motorul Duratorq TDCi de 2,0 l şi 163 CP este disponibil cu transmisia Ford PowerShift cu şase trepte de viteză şi ambreiaj dublu, economia de combustibil fiind astfel îmbunătăţită până la 10% în comparaţie cu o transmisie automată convenţională. Emisiile de CO2 ale acestui motor sunt de doar 149 g/km iar consumul de combustibil atinge valori de doar 5,6 l/100km.
Mod Eco
Evaluează în mod continuu efectul stilului personal de condus asupra consumului de combustibil – inclusiv viteza, schimbarea treptelor de viteză şi nivelurile de anticipare plus raportul personal de deplasări pe distanţe scurte. Un software inteligent oferă apoi recomandări utile privind atingerea unei economii de combustibil îmbunătăţite în funcţie de stilul tău de conducere.

Notă: Toate cifrele referitoare la emisiile de CO2 în g/km şi cifrele referitoare la consumul de combustibil provin de pe urma unor teste aprobate oficial, în conformitate cu directiva CE 93/116/CE.  Cifrele citate referitoare la economia de combustibil sunt bazate pe Directiva Europeană privind Economia de Combustibil, EU 80/1268/EEC, şi diferă de rezultatele privind economia de combustibil per ciclu de condus din alte regiuni ale lumii.
 
Adaugă

Foto & Media

Ford Mondeo - varianta în 5 uşi icon Mondeo2010 icon Ford Mondeo icon Ford Mondeo icon Ford Mondeo - varianta în 4 uşi icon Ford Mondeo - varianta în 5 uşi icon Ford Mondeo Wagon icon Ford Mondeo Wagon icon Ford Mondeo - varianta în 4 uşi icon Ford Mondeo - vedere interioară icon Ford Mondeo - consolă centrală icon Ford Mondeo Wagon - portbagaj icon Ford Mondeo - interior icon Ford Mondeo - pedale cromate opţionale icon Vedere laterală a scaunelor frontale icon Vedere laterală banchetă icon