PromotiiVehicule comercialeVehicule rulate

Limitări pentru roata de rezervă

Reţineţi: ar trebui să înlocuiţi roata de rezervă cu o roată de şosea cât mai curând posibil.

Lumina indicatorului sistemului de monitorizare a presiunii în pneuri se va aprinde atunci când este utilizată roata de rezervă.

 

Un ansamblu de roată şi pneu de rezervă diferit este definit ca un ansamblu de roată şi pneu de rezervă care are o marcă diferită, o dimensiune diferită sau un aspect diferit faţă de pneurile şi roţile de şosea şi poate fi de trei tipuri:

1. Mini-roată de rezervă de tip T: Litera T din denumirea acestei roţi de rezervă corespunde dimensiunii pneului şi poate avea inscripţionat textul Temporary Use Only (A se utiliza doar temporar) pe peretele lateral.

2. Roată de rezervă diferită de dimensiune completă cu etichetă pe jantă: Această roată de rezervă are o etichetă pe jantă cu următorul text: THIS WHEEL AND TIRE ASSEMBLY FOR TEMPORARY USE ONLY (ACEST ANSAMBLU DE ROATĂ ŞI PNEU ESTE DESTINAT DOAR UTILIZĂRII TEMPORARE).

Atunci când conduceţi cu una dintre roţile de rezervă enumerate mai sus:

  • Nu depăşiţi 80 km/h.
  • Nu depăşiţi sarcina maximă a vehiculului, menţionată pe eticheta de conformitate cu siguranţa.
  • Nu tractaţi o remorcă.
  • Nu utilizaţi lanţuri de zăpadă pe roţile punţii echipate cu ansamblul de roată şi pneu de rezervă diferit.
  • Nu utilizaţi mai multe roţi de rezervă diferite în acelaşi timp.
  • Nu utilizaţi echipamente comerciale de spălare a automobilelor.
  • Nu încercaţi să reparaţi roata de rezervă diferită.

Utilizarea uneia dintre roţile de rezervă enumerate mai sus în oricare poziţie pentru roţi poate afecta următoarele aspecte:

  • Manevrabilitatea, stabilitatea şi performanţele de frânare.
  • Confortul şi zgomotul.
  • Garda la sol şi parcarea pe trotuare.
  • Capacitatea de a conduce pe timp de iarnă.
  • Capacitatea de a conduce pe drumuri ude.
  • Capacitatea de a utiliza tracţiunea integrală.

 

3. Roată de rezervă diferită, de dimensiune completă, fără etichetă pe jantă

Atunci când conduceţi cu ansamblul de roată şi pneu diferit de dimensiune completă:

  • Nu depăşiţi 113 km/h.
  • Nu utilizaţi mai multe ansambluri de roţi şi pneuri de rezervă diferite în acelaşi timp.
  • Nu utilizaţi echipamente comerciale de spălare a automobilelor.
  • Nu utilizaţi lanţuri de zăpadă pe roţile punţii echipate cu ansamblul de roată şi pneu de rezervă diferit.

Utilizarea unui ansamblu de roată şi pneu de rezervă diferit, de dimensiune completă, poate afecta următoarele aspecte:

  • Manevrabilitatea, stabilitatea şi performanţele de frânare.
  • Confortul şi zgomotul.
  • Garda la sol şi parcarea pe trotuare.
  • Capacitatea de a conduce pe timp de iarnă.
  • Capacitatea de a conduce pe drumuri ude.
  • Capacitatea de a utiliza tracţiunea integrală.

Atunci când conduceţi cu ansamblul de roată şi pneu diferit de dimensiune completă, trebuie acordată o atenţie suplimentară următoarelor aspecte:

  • Tractarea unei remorci.
  • Condusul vehiculelor având caroserie de campare.
  • Conducerii vehiculelor cu încărcătură în portbagajul de plafon.

Conduceţi cu atenţie atunci când utilizaţi un ansamblu de roată şi pneu diferit de dimensiune completă şi apelaţi la specialişti de service de fiecare dată când este posibil.

Ford.ro utilizează module cookie și tehnologii similare pe acest site web pentru a îmbunătăți și personaliza experiența dvs. de utilizator.

Puteți ajusta setarea în orice moment prin intermediul paginii de preferințe privind cookie-urile, dar acest lucru poate împiedica utilizarea anumitor funcții de pe site.

Vă rugăm să consultați politica de confidențialitate și cookie-uri a site-ului web pentru informații suplimentare despre modul în care folosim cookie-urile.